Le Corbier – stațiune pentru întreaga familie în inima Les Sybelles Le Corbier (1550 m)

logo

Cine vrea să se bucure de beneficiile aduse de această stațiune de schi lipsită de mașini, liniștită și potrivită pentru întreaga familie, care se află în a patra cea mai mare zona de schi din Franța, este chiar în locul potrivit în Le Corbier. Pe ambele părți ale micii statiuni de schi moderne din inima masivului Arvan-Villards se împart un total de 310 km de pârtii ale regiunii de schi Les Sybelles. Imaginile panoramice de 360 ° unice ale impresionantelor vârfurilor de munți și ale ghețariilor sunt ”incluse în preț”. Datorită faptului că aproape toate posibilitățiile de cazare din Le Corbier permit accesul direct la pârtii și teleschiuri, un concediu de schi mai relaxant decât în Le Corbier este aproape imposibil. Mai mult decât atât, locuințe individuale sunt conectate printr-un pasaj comercial atractiv, astfel încât toate facilitățile din Le Corbier, sunt, în adevăratul sens al cuvântului, destul de aproape pentru a fi atinse.

Doar stațiunea Le Corbier, cu un total de 90 de kilometri de pârtii și 25 de teleschiuri oferă o gamă largă de piste diferite, atât pentru începători cât și pentru expeți. Cei care caută o varietate mai mare, au acces direct pe ambele părți la restul regiunii de schi Les Sybelles cu un total de 310 km de pârtii. Minunat este faptul că stațiunile de schi Saint Sorlin d'Arves, Le Corbier, La Toussuire și St Colomban des Villard sunt bine conectate între ele, astfel încât să puteți explora întreaga zonă fără a pune jos schiurile.

Stațiune de schi Le Corbier Informații detailate:

  • Cross-country skiing
  • Snowpark
  • Școală de schi
  • Școală de schi pentru copii
  • creșă
  • cinema
  • Restaurant
  • Piscină încălzită
  • Patinoar
  • Discotecă
  • Bar
  • Magazin de sport
  • Pistă de săniuș
  • Supermarket
  • Bancomat
  • Wellness

Mai multe informații

Schi pe toate gusturile

O atracție specială pentru adevărații schiori profesioniști care ajung aici se poate găsi, chiar în Le Corbier. Cu o lungime de1 km și o diferență de altitudine de 500 de metri, pârtia neagră J.N. Augert este, pe bună dreptate, cea mai dificilă pistă din această regiune. Provocări sportive vă așteaptă în zonele de freeride și cu zăpadă adâncă, Ouillon, Bellard, Grand Truc și Les Perrons în Les Sybelles.

Snowboarderii și Freestylerii vor fi mulțumiți în Snowpark-ul de la Le Corbier, deoarece este potrivit atât pentru începători cât și pentru avansați și pe lângă un teren de boardercross, mai pune la dispoziție și Boxes, Tables, Hips și alte obstacole.

Pentru a vă bucura de frumoasa zonă din jurul Le Corbier într-un mod mai relaxat, vă stau la dispoziție 13 km de trasee perfect îngrijite, dintre care 1,5 km de trasee pentru patinaj. De asemenea, merită să vă bucurați și de cea mai lungă pârtie din Le Corbier, Garney et Lombardaz de 6 km, sau de pârtia încântătoare Le Clos aflată la o înălțime de 1600-1700 m.

Pentru schiorii cei mici găsiți aici o grădiniță și o școală de schi unde aceștia pot exersa în zona locală de antrenament pentru copii. Cei care caută distracție în afara pârtilor, Le Corbier le oferă posibilitatea de a alege între o plimbare relaxantă prin pasajele de shopping confortabile ale stațiunii și o călătorie cu sania, plină de aventuri, care vă poate oferi, chiar și noaptea, doza necesară de adrenalină.

în partea de sus

Le Corbier 70 Apartamente

  • disponibil
  • ofertă
  • la cerere
  • ocupat
  • internet
  • saună
  • Piscină
  • șemineu
1/70
Busy...