Lifturi și pârtii în fața ușii
Telescaunul Préclaux pornește din Les Orres 1800 aproape din fața casei și îi duce pe sportivi direct în centrul regiunii de schi Les Orres cu un total de aproape 40 de pârtii. Un al doilea lift mai mic este ideal pentru începătorii care doresc să facă primele încercări pe pârtii chiar în apropierea stațiunii. Pentru traseul de întoarcere la Les Orres 1800 schiorii au la dispoziție pârtii de nivel ușor sau mediu, care ajung până în fața ușii.
Din Bois Méan legătura cu stațiunea centrală Les Orres 1650 este foarte simplă. Turiștii se pot hotărâ fie pentru plimbarea de 600 de metri, putându-se astfel bucura și de minunatul peisaj, fie pot folosi autobuzul gratuit care face legătura între cele două stațiuni pe tot parcursul zilei.
Și în Les Orres 1800 oaspeții au la dispoziție tot necesarul pentru un concediu de schi absolut perfect. Pe lângă supermarket, magazine de articole sportive și casele de bilete pentru lifturi, aici este asigurată și îngrijirea micilor turiști cu vârstă peste 6 luni în creșe, grădinițe și scoli de schi.
În Les Orres 1650 cei mici se pot bucura de un carusel pentru copii în piața Hodoul. Pentru viitori patinatori profesioniști, există pe lângă patinoarul local și o gradinița de patinaj specială.
Aventură în L‘Orrian Express
Gama de oportunități de agrement a ambelor stațiuni și în jurul acestora nu lasă nimic de dorit. Dacă vă hotărâți pentru activități mai relaxante, puteți încerca patinoarul din Les Orres 1650, vă puteți răsfăța în spa-ul aferent, puteți explora zona cu sania trasă de câini sau la o plimbare cu rachete de zăpadă. Un astfel de traseu este oferit și după apusul soarelui și poate fi combinat cu săniuș pe timp noapte.
Cine dorește mai multă acțiune, se poate decide să cucerească regiunea cu snowmobilul, să încerce săniatul în grup la Snake Gliss, sau să se dea pe Yooner, un fel de mono-schi cu scaun. Curajoșii pot încerca și cățărări pe cascadă sau un zbor cu parapanta în tandem.
O posibilitate specială de petrecere a timpului liber cu întreaga familie este alpin slide-ul l'Orrian Express mai sus de Les Orres 1650, cu o lungime de 700 de metri.
În ceea ce privește après-ski, în ambele zone găsiți numeroase restaurante, cafenele și baruri pentru un program de seară exaltant. În stațiunea centrală Les Orres 1650 este un cinematograf, o discotecă și o mini alee de bowling.
Recomandare: Cei care doresc să se bucure de o escală relaxantă specială după ultima tură pe pârtii, nu trebuie să rateze o vizită la ceainăria patinoarului din Les Orres 1650. Pe de-o parte, ferestre panoramice oferă o priveliște minunată asupra Văii Serre-Ponçon. Pe de altă parte, vă puteți bucura de multe cafele și ceaiuri special selectate, precum ciocolată de înaltă calitate și rafinate creații de patiserie, într-o atmosferă elegantă.